http://ask.fm/Niiiska
Ca tot e la moda. :d

Despre cum irosim cuvintele.

Cred ca unii dintre noi au inceput sa uite de-a binelea valoarea unor cuvinte. De ce oare, ne-ntrebam?! Pentru ca spunem unele lucruri doar de dragul de-a fi spuse, doar de dragul de-a ne face mai placuti, doar de dragul de-a ne afirma..

Ne cerem mult prea multe scuze, chiar si atunci cand stim prea bine ca nu avem de ce, cand nu am gresit cu nimic poate; iar cand o alta persoana merita cu adevarat acestea, nu mai stim cum sa i-ne adresam. Spunem „Te iubesc” oricui, iar atunci cand vrem sa ne exprimam sentimentele, ne e teama, pentru ca nu stim cum sa o facem indeajuns de credibil. Pastreaza mereu, acolo, cu tine in suflet, cateva cuvinte speciale, pe care doar oamenii dragi tie le merita.

Am inceput, mai bine zis, sa ne vindem pentru doua, trei vorbe marunte. Nu ajunge un simplu „Imi pare rau”, fara demonstratii ca lucrurile se vor schimba. Nu este suficient sa auzim acele doua cuvinte pentru a spune ca suntem in al 9-lea cer, ci mai intai de toate trebuie sa stim, cu certitudine, ca acestea au fost cu adevarat sincere, ca au fost din inima. Ne multumim adesea doar cu ceea ce vedem, dar realizam lucruri doar prin „vorbe”. Promitem atatea, dar in fond nu rezolvam nimic. Nu stim sa mai apreciem adevarata semnificatie, devin doar cuvinte haotice, vorbe fara inteles..

Ticait la unison.

Mi se pare ceva atat de bolnavicios in destinele noastre. E ceva ce incearca sa ne trezeasca mereu la realitate. E ceva ce pur si simplu nu merge asa cum am vrea, noi oricat am incerca, oricat ne-am zbate. Inca mai cred in acea sincronizare care face ca lucrurile sa mearga bine. Avem totul, suntem buni, suntem rai, suntem glumeti, suntem seriosi, suntem carismatici, suntem ignoranti, suntem iubitori si rabdatori, suntem toate astea, dar niciodata amandoi in acelasi timp. Dragostea nu apare asa oricand, oricum, intre oricine. Stii.. se spune ca inauntrul nostru stau ascunse doua ceasuri ce ticaie neincetat. Atunci cand cesurile a doua persoane arata aceeasi ora, atunci e prima data cand se zaresc, se indragostesc, sau e momentul acela magic in care ei debordeaza de iubire. Mi-e teama ca ceasurile noastre n-au mai ticait la unison de la prima intalnire. Recunosc, ma cuprinde un dor nebun de tine, dar nu pot da de tine ca sa-ti spun asta. Apoi, imi trece, si ti se face tie dor de mine, cand eu nu te mai vreau. Sunt mult prea egosita, iar tu mult prea rabdator, dar chiar si asa ne-am intelege, doar daca cesurile noastre ar mai arata si ele din cand in cand aceasi ora..

Concurs: Blogul Colectionatului.

 

Ok.. cred ca am spus deja de prea mult ori, mult prea multe ori chiar, cat de mult imi place sa citesc! Ma relaxeaza, ma face sa uit de griji, ma ajuta sa ma rup de aceasta realitate in care toti incearca a fi tot mai seriosi, ma ajuta sa visez si sa-mi traiesc cele mai formidabile sperante. Prin literatura pot visa, pot depasi momente grele, pot gasi un raspuns ascuns intr-o metafora, pot sa traiesc. Tocmai de aceea, m-am decis sa postez aici pe blogulet despre un mic concurs, pe care sper din suflet sa-l castig. Da, cred ca e deja de-nteles ca acesta este despre carti. Pai, suna cam asa:

"A venit momentul sa dau startul unui concurs pentru cei ce detin bloguri.

Premiul : enciclopedia Universala Britannica (16 volume).

Pentru a participa trebuie sa detineti un blog activ de minim 3 luni, page rank 2 si minim 30 de articole  (pentru exceptii email la info@blogulcolectionarului.net)  si sa scrieti un articol cu link activ catre acest concurs, dupa care sa postati un comentariu cu link-ul articolului.

Concursul va lua sfarsit pe 15 decembrie 2012 iar castigatorul va fi desemnat ( pe 18 decembrie)  folosind random.org

PS. Toti cei implicati in acest concurs, vor avea o sansa in plus la urmatoarele concursuri (daca vor participa)

PS 2.Ma gandesc la o rasplata fata de comentatorii blogului, rabdare."

Asadar, de ce mai stati pe ganduri?! Blogul acesta minunat il puteti gasi chiar aici! 

Participa si tu! :*

Am învăţat..

am învățat că poți să plângi cu zâmbetul pe buze, la fel de ușor cum poate un om să râdă cu lacrimi în ochi; am învățat că nu trebuie să renunț la ceva de care am parte în prezent, pentru ceva ce-mi doresc, dar despre care nu știu nimic; am învățat că sunt mult prea mică să știu ce-i iubirea, mă mulțumesc să fiu îndrăgostită din când în când; am învățat că dacă două persoane orgolioase decid să nu-și mai vorbească, categoric aşa va fi, deci știu când trebuie să mai las de la mine; am învățat că două vorbe pot să nu însemne nimic, pe când un simplu gest poate spune multe; am învățat că trebuie să par a fi tare, deși mă simt inferioară celor din jur, deși mă alunga dintr-un colț în altul, deși mă rănesc, chiar și involuntar; am învățat că în orice prietenie există o bucățică de invidie sau răutate; am învățat că viciile nu sunt atât de rele precum par, cu atât mai mult cu cât nu-mi permit să judec; am învățat că nimic, niciodată, n-o să-mi vină direct pe tavă, sau să-mi cadă din cer; am învățat că visele sunt pentru fraieri, iar viața e dură, la fel cum pricep că tocmai de-asta e OK să mai fiu și fraieră din când în când; am înțeles că trebuie să te mulțumești mereu cu ceea ce ai, și e mai bine să ai puțin din tot, decât de toate, să am de ce mă bucură când voi avea mai mult; am învățat că degeaba ai, dacă nu ai cu cine să împarți; am înțeles că oricât ți-ar jura cineva că nu te va dezamăgi vreodată, oricum o va face; am înțeles că în fața celorlalți un om ceva mai sensibil este considerat un prost; am învățat că oamenii vin și pleacă, nu-i putem reține, nu-i putem obliga să mai rămână, iar când pleacă, pleacă cu o părticică din inima noastră; am învățat că nu poți obliga pe cineva să te iubească, tot ce poți face este să fii o persoană plăcută; am învățat că lucrurile simple sunt acelea care ne aduc cea mai mare bucurie, dar și acelea care se obțin cel mai greu; am înțeles că oamenii își fac singuri viața grea, la fel cum știu că totul, acum, în viață, se rezumă la bani; am învățat că viața e cel mai scump lucru pentru care plătim; am învățat că orice început e ușor, sfârșitul e mai greu; am învățat că viața nu va fi niciodată cinstită, oricât ne-am plânge, ea da puțin și-ți ia atât de mult; am înțeles că timpul nu le vindeca chiar pe toate, mai trebuie și puțină voință; Și-am învățat că tot ce-i mai frumos în viața poate dura clipe, ani, dar niciodată pentru totdeauna;

În loc de adio.

Îmi vine atât de greu să te văd acum plecând, soarele meu..

Adesea, obișnuiai să-mi luminezi zilele întunecate, mai știi? Chiar și acum, după atâta timp, îmi aduc aminte de căldura aceea de care eram învăluită. Acea amintire e atât de clară și vie în sufletul meu; parcă ar fi fost ieri! Obișnuiai să fii atât de vesel, dansând în ritmul propriei tale voci. Erai fermecător pentru mine! Cred că am pierdut demult numărătoarea clipelor în care mă hipnotizai cu ochii tăi mari și verzui, atât de expresivi și calmi. Acum, însă, n-a mai rămas nimic din acea fericire pe care o trăiam împreună. Nu mai cred de mult în acele basme. Totul a devenit plictisitor, lipsit de viață, iar tu ai rămas pentru mine doar o stea. O stea palidă, stinsă, gata să moară pe veci.

Unde te-ai dus tu, dragul meu? De când am devenit noi doi oare străini? În trecut, noi nu știam cum e să întrebi: „cum astfel?” sau „dar, de ce?”. Nu existau scuze, la fel cum nu existau nici motive de întrebare; doar răspunsuri și motive sincere, doar tu și cu mine, încercând să ne ascundem sentimentele, doar tu și eu.. și căldura aceea familiară. Obișnuiam să mă topesc în arșița glorioasă a verii. Când aceasta lipsea, eram singură și tristă. Când tu ai devenit brusc rece, și am reușit să simt gheață de care sufletul tău era stăpânit, mi-am dat seama că trăiesc. Până atunci aș fi crezut că visez, doar. Apoi, totul a devenit întunecat. Au părut „da” și „nu” -uri de nicăieri, iar furtuna aceasta a început să ne despartă. Cineva trebuie să-mi fi ucis soarele. Ajutor!

Indiferent dacă vina era a mea sau a ta, obișnuiam să o iau asupră-mi. Cu toate astea, ai început să te schimbi, iar eu, deși am fost acolo, nu puteam să te împiedic s-o faci. Schimbări apar în viața fiecăruia, însă, oamenii nu se schimbă mereu în bine. Ei încep să se comporte atât de ciudat, de diferit, și tot ceea ce tu poți face este să te întrebi „Ce s-a întâmplat cu omul pe care credeam că îl cunosc, cândva?” „Sau.. e posibil să nu-l fi cunoscut niciodată cu adevărat?” „Poate am fost blocată pe ideea că-l cunosc, și n-am vrut să accept contrariul”. Când ai nevoie de ajutor, cel mai mult contează să ai pe cineva lângă tine. Nu contează cine, și un lucru e cert - n-ai nevoie de cineva care e prea ocupat căutând motive să n-o facă. Asta e o prostie! Dacă vor cu adevărat să-ți fie aproape, atunci vor fi, indiferent de circumstanțe. Dacă nu îți e alături la greu, îți demonstrează cât de mult a mințit spunând că va face orice îi stă în putință să simți că tu meriți. E trist, pentru că, soarele pe care eu îl cunoșteam cândva nu era capabil să mintă. Ei bine, presupun că asta a devenit nouă modă, nu-i aşa? Hm, păi, dă-mi voie să mă alătur acestui trend!

Astăzi, plătesc doar respect unor persoane despre care credeam că le cunosc, nimic mai mult. Tu n-ai rămas decât o amintire a ceva ce-a fost cândva frumos, dragă soare. Trist, dar adevărat. Trebuie să trecem mai departe, să privim înainte. Dacă aș putea să te aduc înapoi, să nu crezi că n-aș face-o. Doar că.. acest lucru nu mai este posibil. Nu pot decât să te păstrez împreună cu dorințele mele, să te păstrez alături de vise ce nu se vor împlini vreodată.

 ***

End.

şi devine din ce în ce mai rău..