Maitreyi – de Mircea Eliade

 

          Sinceră să fiu, n-am crezut niciodată că o să fiu atât de pasionată de literatura română. O evitam pe cât posibil, ducându-mă la tot felul de scriitori străini, considerând că literatura maternă se bazează prea mult pe acea descriere plictisitoare. Toate astea până când, seria de la Jurnalul Național mi-a oferit o cu totul altă perspectivă. În acest mod, acum ceva timp mi-a trecut prin mână o carte, cu un nume simplu, însă scrisă sub numele unui autor cunoscut și complex: Maitreyi – de Mircea Eliade.

         Povestea de viață a lui Eliade, scrisă sub forma unui jurnal intim, ne destăinuie trăirile acestuia în timp ce se afla în frumoasă țară – India. Descoperim pe lângă acel Eliade obosit și plictisit de școală - așa cum ne era prezentat în Romanul adolescentului miop – un altul, cu mult mai misterios. Povestea ne spune în continuare despre iubire, despre cunoaștere, și despre tristețe în egală măsură. Ne vorbește despre sufletul pentru care acesta a luptat din iubire, până la capăt, sau cel puțin până la momentul când s-a simțit nevoit să renunțe, trecând peste orice și oricine – o tânără pe nume Maitreyi, ce reprezenta pentru el eternul feminin. Ne vorbește despre povestea de iubire interzisă, a celor doi tineri, care descoperă cu adevărat sensul iubirii - senzuale dar și spiritual. Dragostea între cei doi protagoniști s-a consumat într-un mod interesant, și în ciuda greutăților și piedicilor a reușit să se împlinească întru totul. Este genul de carte care nu mi-aș fi dorit să se termine niciodată, mai ales într-un mod atât de controversat. Cu toate astea, nu tânjesc după un final fericit, din contră, asta a făcut cartea și mai interesantă, în opinia mea.

          Din clipa în care am terminat de citit cartea, aceasta mi-a rămas în suflet și în minte, cu tot cu trăirile personajului. Sunt sigură că, oricine ar citii această carte nu ar putea să evite multitudinea de stări sufletești: bucurie, tristețe, teamă, plăcere, zbucium. Nu cred că este așa ușor să scrii despre o asemenea experiență, însă, cu toate astea Mircea Eliade a reușit să o facă, într-un mod deosebit care îți oferă un mod diferit de a gândii și de a vedea lucrurile, dincolo de aparențe. Acestea fiind spuse, vă recomand din suflet această minunată carte, scrisă de un autor pe care eu îl respect pe deplin: Mircea Eliade – Maitrey.

Cu gândul la viitor.

„Timpul este o valoare de sentiment - pentru unii trece prea repede, pentru alţii prea încet.”

          Încercând să oprească timpul în loc, omul observă că este cu neputință. El nu numai că trece cu fiecare moment pe care îl trăim, dar curge într-un mod irepetabil. Și astfel, omul își dă seama că „azi” devine „ieri”, și „ieri” nu poate fi niciodată „mâine”, oricât s-ar străduii să și-l organizeze, oricât și-ar dorii să-i fie lui pe plac. Și așa, ajungem să ne întristăm, ajungem la regrete și uitam să aprecieze adevărata valoare a timpului. Ne plângem că el trece prea greu, și de nebuni, gonim prin timp, uitând să apreciem gesturi, reacții, sentimente. Uităm lucruri esențiale unei vieți plăcute, preocupându-ne să ne asigurăm un viitor, pe care în final tot noi îl ratăm. Uităm persoane care ne-au marcat viața, sau pentru care noi am însemnat ceva important, doar din cauza inconștientei noastre, regretând mai târziu. Și în final, tot noi ne tânguim ca bătrânețea ne-a ajuns din urmă, singurul considerat vinovat fiind tot el – timpul.
          Dar nu, eu n-am început acest post, în dată de 1 Ianuarie a noului an – 2012 – ca să mă plâng ca timpul n-a fost de partea mea. Din contră. Vreau să fiu mai optimistă decât sunt de obicei, și să sper că acest an voi avea parte de o mică firimitură din plăcinta mea cu dorințe, în funcție de meritele mele. N-am să privesc înapoi la momentele anului trecut, pline de fericire, care categoric or să-mi lipsească. Nu, și nici n-or să mă cuprindă remușcările cu gândul la toate greșelile făcute în anii trecuţi - căci sunt o ființă atât de puerilă - . Pur și simplu am să sper și am să mă aștept la tot ceea ce poate primii - o ființă atât de visătoare și naivă ca mine - mai bun.
          Anul acesta îmi doresc să regăsesc partea din mine care s-a pierdut undeva în trecut, și să o adaptez. Știu și simt că timpul și răbdarea vor fi de partea mea, și astfel voi putea fi din nou acel copil vesel, care de fapt este mai puțin copil, și mai mult vesel. Știu că din nou voi fi cea care aleargă în stânga și-n dreapta să ofere ajutor, cea care se străduiește să fie tuturor pe plac, cea care greșește și iar greșește, cea care iartă dar nu uita, cea care îi judecă pe alții, dar niciodată nu se judecă pe sine. Tot eu voi fi cea care nu se ține nici măcar de propriile-i promisiuni, cea care trăiește din propriile-i iluzii, cea care uită lucruri memorabile, cea care învață lucruri pe care în final, tot ea le uită. De data asta însă, voi privii mereu înainte și nici într-un caz nu va fi cea plină de regrete. Anul ăsta îmi doresc să mă bucur de fiecare clipă trăită alături de familie, de prieteni, de cei dragi, și să-mi fac prieteni noi de la care știu că am ceva de învățat. Vreau să fiu mult mai conștiincioasa de cât am fost până acum, iar meritele să fie vizibile. Vreau să simt că aparțin unui loc, și să mă regăsesc printr-un anumit lucru, să mă dedic unui hobby. Vreau să simt ce ceva în mine se schimbă, dar să rămân în mare aceeași. Vreau să mă trezesc în fiecare dimineață cu un cuvânt în minte: „speranță”!

Romanul adolescentului miop - de Mircea Eliade

        Încă de mică, păream a fi fascinată de Mircea Eliade. Eram extrem de curioasă să răsfoiesc numeroasele romane din bibliotecă, scrise sub acest nume. Eram entuziasmată atunci când sora mea îmi povestea cât de cât acțiunea din carţile sale, eu fiind prea mică pentru a le putea înțelege. Toate astea, până într-o zi când am primit o recomandare din parte profesoarei mele de romană și când brusc mi-am adus aminte ce a însemnat pentru mine Mircea Eliade. Încântată, în weekendul următor am citit cartea și iată-mă acum, dorind să încep acest „jurnal de lectură”, m-am decis să încep cu aceasta: „Romanul adolescentului miop”. Mircea Eliade mi-a oferit prin acest roman o perspectivă asupra felului de a gândi. M-a impresionat profund viața lui, dorința lui de a lupta, sensibilitatea sa, cititul până la epuizare, mansarda, frământările lui sufletești. Cred că orice adolescent ar trebuii să-și rezerve puțin din timpul său liber, pentru a citi acest roman, ca mai apoi să descopere că se regăsește în acesta.

       Acţiunea începe cu adolescența autorului, prezentând toate crizele și tulburările sufletului său până la terminarea facultății. Ne prezintă lupta interioară a tânărului în drum spre perfecțiune, imaginea elevului căruia nu-i pasa de școală, închizându-se în cărți. Viața sa școlărească: colegii, profesorii, și toate întâmplările din timpul liceului sunt descriși într-un jurnal care avea să devină mai târziu un roman.

      „Mă simțeam superior tuturor colegilor mei, măcar pentru enormul efort pe care-l cheltuiam pentru a-mi lărgi și adânci cultura [...]. Dar eram mai mult decât atât. Mă aflam în plină criză de pubertate, mă descopeream în fiecare dimineață mai urât, mai stângaci, descopeream, mai ales la întâlnirile cu fete de vârsta mea, cât sunt de timid și de neatrăgător, în comparație cu unii din prietenii mei. Criza aceasta a mers agravându-se până la sfârșitul liceului. Probabil că datorită ei n-am mai ajuns să termin romanul. La un moment dat, am simțit că nu mai pot scrie decât la persoana I, ca orice fel de literatură, în afară de cea direct sau indirect autobiografica, n-avea nici un sens. Așa am început Romanul adolescentului miop.”

                                                                               (Mircea Eliade - Memorii)

      Volumul doi, intitulat „Gaudeamus” este scris în timpul facultății. Apar grupuri, prieteni și colegi noi. De asemenea, tot aici ne este înfățișată și o primăvară tulburătoare: „Dacă priveam pomii goi, mă copleşea furia; dacă întâlneam o brazdă, lăcrimam; în faţa râului, urlam; scrâşneam din dinţi mângâind o piatră; pământul cu aburi calzi mă silea să-l sărut, să-l mestec, să mă frământ cu bulgării lui grei pe pieptul gol, să-mi înfig umerii în brazde negre şi să privesc soarele.” Tot în această perioadă o cunoaște pe Nonora, cât și pe Niska, cea din urmă fiind „creaţia” naratorului, de care acesta se îndrăgosteşte şi la care el renunţa eroic: „Nu poţi cunoaşte cu adevărat decât ceea ce renunţi a stăpâni.” La sfârșitul romanului, naratorul pleacă, lăsând în urmă mansarda plină cu amintiri:. „Sufletul meu e aspru, vast, şi senin. Înapoia mea, îi bănuiesc pe ceilalţi. Înainte, simt fluturări de meniri.”

     Odată ce am recitit acest roman, am simțit că trăiesc acele emoții, că simt cu adevarat „adolescentul” din mine.

Scrisoare către Moşu'.

 

Și, iată că, în cele din urmă a venit și mult așteptata vacanță! Pe lângă aceasta, spiritul Crăciunului plutește în aer, dând senzaţia unei arome plăcute tuturor. Probabil că în această perioadă, tot omul lasă grijile de o parte și încep să se gândească la diferite lucruri: petrecerea alături de familie, pregătirile, sănătate și bucurie în suflet, dar, cel mai important: vine Moșul! Cum nu prea am stat să meditez asupra acestui lucru, mi-am adus aminte că trebuie să mă gândesc ce îmi doresc de Crăciun. Ciudat, însă, cred că este prima dată când nu mă simt așa entuziasmată. Și asta, pentru că știu sigur ce vreau să îmi aducă Moșul, și sunt la fel de sigură că îmi va încredința aceste cadouri! De data asta.. am să încep, precum obișnuiam când eram mică, cu „dragă Moșule". Anul acesta, nu am fost nici cuminte, dar nici nu am făcut lucruri rele, așa încât, lucrurile pe care ți le voi cere, or să-mi fie necesare. Nu sunt o fire egoistă. Tot ce-ți cer este să mă lași să te ajut! Anul acesta, îmi doresc să apară sub brad un sac mare, roșu, plin cu toată bunătate, fericire, sănătate și înțelegere din lume. Vreau ca atunci când îl deschid să simt cu adevărat că a venit Crăciunul. Dar, stai fără grijă Moșule! Nu vreau totul doar pentru mine! Vreau să le ofer cadou fiecărora câte puțin din aceste sentimente. Îmi doresc de asemenea un ceas care să aibă și cronometru, pentru a avea mai mult timp. Vreau mai mult timp pentru mine: timp să mă bucur de viață, timp să scriu și să citesc, timp să zâmbesc, timp să îmi amintesc de lucrurile trecute. Și, dacă nu îți cer prea mult, Moșule, vreau ca în acest Crăciun să simt cu adevărat iubirea, să simt că pot să zâmbesc și să plâng de fericire, din toată inima mea. Știu că îți scriu puțin cam târziu, dar nu intenționez să-ți trimit scrisoarea. Știu că de aici o poți vedea atât tu cât și oamenii care în adâncul inimi lor își doresc același lucru. Te rog Moșule să te grăbești și să nu mă uiți niciodată. Eu n-am să te uit nici când am să cresc. Promit! Te rog să nu uiți să-mi dăruiești același zâmbet pur și inocent ca și în anii trecuți.

Avem timp pentru toate!..

Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine. Avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru putina tandrete! Cand sa facem si asta - murim. Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua! Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca, tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. Restul.. depinde de ceilalti. Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie, altora s-ar putea sa nu le pese. Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere, si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi. Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata, ci PE CINE ai. Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute, dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva. Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca, ci cu ceea ce poti tu sa faci. Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor, ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva. Am invatat ca oricum ai taia, orice lucru are doua fete. Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde, s-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi. Am invatat ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti. Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie indiferent de consecinte. Am invatat ca sunt oameni care te iubesc, dar nu stiu s-o arate. Am invatat ca atunci cand sunt suparata am dreptul sa fiu suparata, dar nu am dreptul sa fiu si rea. Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta, iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata. Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul. Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten, oricum te va rani din cand in cand, iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta. Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii, cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti. Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta. Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea, dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii. Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc, si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc. Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc, si nu faptele sale. Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru, si pot vedea ceva total diferit. Am invatat ca indiferent de consecinte, cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata. Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore de catre oameni care nici nu te cunosc. Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat, cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta. Am invatat ca scrisul, ca si vorbitul poate linisti durerile sufletesti. Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult iti sunt luati prea repede.. Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. Am invatat sa iubesc, ca sa pot sa fiu iubita.

Sometimes you have to be apart from people you love, but that doesn't make you love them any less. Sometimes you love them more. I finally understood what true love meant. Love meant that you care for another person's happiness more than your own, no matter how painful the choices you face might be. Love is always patient and kind. It is never jealous. Loves is never boastful or conceited. It is never rude or selfish. It dose not take offense and is not resentful. Love take no pleasure in others people's sins, but delights in the truth. It is always ready to excuse, to trust, to hope, and to endure whatever comes.

Iertare.

 

Degeaba plângi, tu astăzi nu mă mai oprești!
„Rămas bun” îmi sunt ultimele cuvinte,
Din drum să mă întorci, tu n-ai să reușești.
Nu plânge acum, căci plec pentru o lungă vreme
.. și s-ar putea să nu mai vin.
S-ar putea să nu-mi mai vezi chipul,
S-ar putea să nu-mi mai întâlnești privirea speriată
.. nici mâinile-mi reci să le mai simți,
.. nici șoapte dulci, nici gândiri curate să auzi.
Nici suflarea-mi călduță, noaptea, la ureche.
Mi-am dat seama că am nevoie de o pauză, toate astea mă ucid,
Am obosit să-mi pese, am obosit să te ascult.
Am obosit să plâng, lacrimi destule s-au pierdut,
.. precum râuri, amintiri de odinioară se scurg.
De-ți va fi dor de mine, caută-mă în poze,
De-o să-ți lipsesc, găsește-mă în amintiri.
De-o să-ți pese, de-o să regreți,
.. caută-mă în inima-ți împietrită.
Am nevoie să mă regăsesc,
Am nevoie să uit de tot,
Am nevoie de timp, să rup pozele cu noi,
Am nevoie de o altă expresie.
Am nevoie să par fericită,
Nu-mi vrea zâmbetul înapoi,
.. vreau unul nou!
Am nevoie de altă privire, de alt chip.
De alte gânduri, de o altă memorie,
De alte amintiri și alte vise,
Am nevoie să-ți fie dor de mine,
.. să-mi spui că-ți lipsesc.
Am nevoie de un suflet blând,
Am nevoie de liniște, de afecțiune,
De sinceritate și dăruire,
.. am nevoie de iubire!
Și, am nevoie să-nțelegi că,
Nu mai poți repara nimic din trecut,
Timpul pentru regrete și iertare s-a dus,
Acum am nevoie de mine..
Am nevoie de timp, să învăț să iert.