Încă de mică, păream a fi fascinată de Mircea Eliade. Eram extrem de curioasă să răsfoiesc numeroasele romane din bibliotecă, scrise sub acest nume. Eram entuziasmată atunci când sora mea îmi povestea cât de cât acțiunea din carţile sale, eu fiind prea mică pentru a le putea înțelege. Toate astea, până într-o zi când am primit o recomandare din parte profesoarei mele de romană și când brusc mi-am adus aminte ce a însemnat pentru mine Mircea Eliade. Încântată, în weekendul următor am citit cartea și iată-mă acum, dorind să încep acest „jurnal de lectură”, m-am decis să încep cu aceasta: „Romanul adolescentului miop”. Mircea Eliade mi-a oferit prin acest roman o perspectivă asupra felului de a gândi. M-a impresionat profund viața lui, dorința lui de a lupta, sensibilitatea sa, cititul până la epuizare, mansarda, frământările lui sufletești. Cred că orice adolescent ar trebuii să-și rezerve puțin din timpul său liber, pentru a citi acest roman, ca mai apoi să descopere că se regăsește în acesta.
Acţiunea începe cu adolescența autorului, prezentând toate crizele și tulburările sufletului său până la terminarea facultății. Ne prezintă lupta interioară a tânărului în drum spre perfecțiune, imaginea elevului căruia nu-i pasa de școală, închizându-se în cărți. Viața sa școlărească: colegii, profesorii, și toate întâmplările din timpul liceului sunt descriși într-un jurnal care avea să devină mai târziu un roman.
Acţiunea începe cu adolescența autorului, prezentând toate crizele și tulburările sufletului său până la terminarea facultății. Ne prezintă lupta interioară a tânărului în drum spre perfecțiune, imaginea elevului căruia nu-i pasa de școală, închizându-se în cărți. Viața sa școlărească: colegii, profesorii, și toate întâmplările din timpul liceului sunt descriși într-un jurnal care avea să devină mai târziu un roman.
„Mă simțeam superior tuturor colegilor mei, măcar pentru enormul efort pe care-l cheltuiam pentru a-mi lărgi și adânci cultura [...]. Dar eram mai mult decât atât. Mă aflam în plină criză de pubertate, mă descopeream în fiecare dimineață mai urât, mai stângaci, descopeream, mai ales la întâlnirile cu fete de vârsta mea, cât sunt de timid și de neatrăgător, în comparație cu unii din prietenii mei. Criza aceasta a mers agravându-se până la sfârșitul liceului. Probabil că datorită ei n-am mai ajuns să termin romanul. La un moment dat, am simțit că nu mai pot scrie decât la persoana I, ca orice fel de literatură, în afară de cea direct sau indirect autobiografica, n-avea nici un sens. Așa am început Romanul adolescentului miop.”
(Mircea Eliade - Memorii)
Volumul doi, intitulat „Gaudeamus” este scris în timpul facultății. Apar grupuri, prieteni și colegi noi. De asemenea, tot aici ne este înfățișată și o primăvară tulburătoare: „Dacă priveam pomii goi, mă copleşea furia; dacă întâlneam o brazdă, lăcrimam; în faţa râului, urlam; scrâşneam din dinţi mângâind o piatră; pământul cu aburi calzi mă silea să-l sărut, să-l mestec, să mă frământ cu bulgării lui grei pe pieptul gol, să-mi înfig umerii în brazde negre şi să privesc soarele.” Tot în această perioadă o cunoaște pe Nonora, cât și pe Niska, cea din urmă fiind „creaţia” naratorului, de care acesta se îndrăgosteşte şi la care el renunţa eroic: „Nu poţi cunoaşte cu adevărat decât ceea ce renunţi a stăpâni.” La sfârșitul romanului, naratorul pleacă, lăsând în urmă mansarda plină cu amintiri:. „Sufletul meu e aspru, vast, şi senin. Înapoia mea, îi bănuiesc pe ceilalţi. Înainte, simt fluturări de meniri.”
Odată ce am recitit acest roman, am simțit că trăiesc acele emoții, că simt cu adevarat „adolescentul” din mine.
