Scrisoare catre copilul din mine.
Stiu doar, te cunosc prea bine, esti trista. Stiu ca zambetul tau de copil ti-a fost spulberat de raul si raceala in mijlocul carora te-ai izolat. Stiu ca nu mai poti rade cum radeai alta data, stiu ca ti-au secat puterile. Dar stiu raspunsul. Ai crescut. Dealtfel, si eu am crescut. Am atins apogeul in a fi ceea ce nu vreau sa fiu. Nu mai sunt eu. Dar este in regula! Sunt bine! Nu sunt singura. O sa reusesc sa ma reinventez.
Vreau sa redevin din nou copila aceea mica si nevinovata..
Unii spun ca nu poti sa ai totul, iubire, fericire, liniste. Ai parte de ele pe rand si toate trec cu timpul.. Chiar si iubirea?.. Haide, ar trebui sa zambesti! Nu te mai gandi! Totul va fi ca-nainte.Sper ca m-ai iertat… Nu te-am lasat sa preiei controlul, sa treci cu vederea ca un copil naiv si sa mergi incet, pas cu pas, chiar daca din loc in loc cadeai si ajungeai sa ai julituri in genunchi. Mi-e dor de tine. Juliturile din genunchi treceau mai repede decat momentele cand te alegi cu inima franta. Zbierai din interiorul inimii mele sa te eliberez. Nu am facut-o. Am continuat sa plang si sa te omor. Dar tu ai ramas acolo undeva.. te simt. N-ai sa pleci, nu?! Sa nu ma lasi.Vreau sa fiu fetita aceea mica, si rasfatata de toti. Fetita care fugea cu picioarele goale, desculta, prin balti, prin iarba uda si care adora sa se joace in namol. Fetita care nu stia ce sunt acelea probleme de oameni mari. Fetita care nu intelegea de ce mama si tata se opreau brusc din tipete la vederea ei, si o luau in brate, sarutand-o. Acea fetita, care fugea cu zambetul larg pe fata si in suflet, careia nu ii erea teama de nimic, care urca dealul doar ca sa-si deschida bratele in asteptarea vantullui care ii mangaia fata si se juca in parul ei salbatic, facand-o sa creada ca poate zbura.. Unde e fetita aia atat de curajoasa..Vreau sa fiu fetita aceea care la vederea unei flori de camp incetinea pasul si o lua in palma sa o admire, dar fara sa o rupa sau sa o striveasca cu talpile ei de copila.Fetita aceea care nu era scarbita ci inspaimantata si ingrozita cand se intampla sa asiste la o scena a vreunui om fara inima ,care furios lovea un catelus nevinovat care fara sa vrea, poate, i-a iesit in cale. Ramanea puternica in tacerea ei,nu plangea niciodata, decat in sine, simtindu-i durerea bietului animal, dar suferind totodata pentru ignoranta omului..Am nevoie de tine. Invata-ma sa iubesc lumea din nou, chiar daca lume nu ma iubeste pe mine. TE ROG! Promit sa nu mai incalc intelegerea nostramiar si iar. Nu voi mai face greseli de oameni mari. Nu voi mai gresi drumul din pricina ochiilor incetosati de lacrimi..
Vreau sa fiu din nou EU!
Vreau sa fiu din nou EU!
Cu dragoste, sufletul deznadajduit ce te vrea inapoi,
draga copila inocenta, EU.
