RSS

Romanul adolescentului miop - de Mircea Eliade

        Încă de mică, păream a fi fascinată de Mircea Eliade. Eram extrem de curioasă să răsfoiesc numeroasele romane din bibliotecă, scrise sub acest nume. Eram entuziasmată atunci când sora mea îmi povestea cât de cât acțiunea din carţile sale, eu fiind prea mică pentru a le putea înțelege. Toate astea, până într-o zi când am primit o recomandare din parte profesoarei mele de romană și când brusc mi-am adus aminte ce a însemnat pentru mine Mircea Eliade. Încântată, în weekendul următor am citit cartea și iată-mă acum, dorind să încep acest „jurnal de lectură”, m-am decis să încep cu aceasta: „Romanul adolescentului miop”. Mircea Eliade mi-a oferit prin acest roman o perspectivă asupra felului de a gândi. M-a impresionat profund viața lui, dorința lui de a lupta, sensibilitatea sa, cititul până la epuizare, mansarda, frământările lui sufletești. Cred că orice adolescent ar trebuii să-și rezerve puțin din timpul său liber, pentru a citi acest roman, ca mai apoi să descopere că se regăsește în acesta.

       Acţiunea începe cu adolescența autorului, prezentând toate crizele și tulburările sufletului său până la terminarea facultății. Ne prezintă lupta interioară a tânărului în drum spre perfecțiune, imaginea elevului căruia nu-i pasa de școală, închizându-se în cărți. Viața sa școlărească: colegii, profesorii, și toate întâmplările din timpul liceului sunt descriși într-un jurnal care avea să devină mai târziu un roman.

      „Mă simțeam superior tuturor colegilor mei, măcar pentru enormul efort pe care-l cheltuiam pentru a-mi lărgi și adânci cultura [...]. Dar eram mai mult decât atât. Mă aflam în plină criză de pubertate, mă descopeream în fiecare dimineață mai urât, mai stângaci, descopeream, mai ales la întâlnirile cu fete de vârsta mea, cât sunt de timid și de neatrăgător, în comparație cu unii din prietenii mei. Criza aceasta a mers agravându-se până la sfârșitul liceului. Probabil că datorită ei n-am mai ajuns să termin romanul. La un moment dat, am simțit că nu mai pot scrie decât la persoana I, ca orice fel de literatură, în afară de cea direct sau indirect autobiografica, n-avea nici un sens. Așa am început Romanul adolescentului miop.”
                                                                               (Mircea Eliade - Memorii)

      Volumul doi, intitulat „Gaudeamus” este scris în timpul facultății. Apar grupuri, prieteni și colegi noi. De asemenea, tot aici ne este înfățișată și o primăvară tulburătoare: „Dacă priveam pomii goi, mă copleşea furia; dacă întâlneam o brazdă, lăcrimam; în faţa râului, urlam; scrâşneam din dinţi mângâind o piatră; pământul cu aburi calzi mă silea să-l sărut, să-l mestec, să mă frământ cu bulgării lui grei pe pieptul gol, să-mi înfig umerii în brazde negre şi să privesc soarele.” Tot în această perioadă o cunoaște pe Nonora, cât și pe Niska, cea din urmă fiind „creaţia” naratorului, de care acesta se îndrăgosteşte şi la care el renunţa eroic: „Nu poţi cunoaşte cu adevărat decât ceea ce renunţi a stăpâni.” La sfârșitul romanului, naratorul pleacă, lăsând în urmă mansarda plină cu amintiri:. „Sufletul meu e aspru, vast, şi senin. Înapoia mea, îi bănuiesc pe ceilalţi. Înainte, simt fluturări de meniri.”

     Odată ce am recitit acest roman, am simțit că trăiesc acele emoții, că simt cu adevarat „adolescentul” din mine.

Scrisoare către Moşu'.


Și, iată că, în cele din urmă a venit și mult așteptata vacanță! Pe lângă aceasta, spiritul Crăciunului plutește în aer, dând senzaţia unei arome plăcute tuturor. Probabil că în această perioadă, tot omul lasă grijile de o parte și încep să se gândească la diferite lucruri: petrecerea alături de familie, pregătirile, sănătate și bucurie în suflet, dar, cel mai important: vine Moșul! Cum nu prea am stat să meditez asupra acestui lucru, mi-am adus aminte că trebuie să mă gândesc ce îmi doresc de Crăciun. Ciudat, însă, cred că este prima dată când nu mă simt așa entuziasmată. Și asta, pentru că știu sigur ce vreau să îmi aducă Moșul, și sunt la fel de sigură că îmi va încredința aceste cadouri! De data asta.. am să încep, precum obișnuiam când eram mică, cu „dragă Moșule". Anul acesta, nu am fost nici cuminte, dar nici nu am făcut lucruri rele, așa încât, lucrurile pe care ți le voi cere, or să-mi fie necesare. Nu sunt o fire egoistă. Tot ce-ți cer este să mă lași să te ajut! Anul acesta, îmi doresc să apară sub brad un sac mare, roșu, plin cu toată bunătate, fericire, sănătate și înțelegere din lume. Vreau ca atunci când îl deschid să simt cu adevărat că a venit Crăciunul. Dar, stai fără grijă Moșule! Nu vreau totul doar pentru mine! Vreau să le ofer cadou fiecărora câte puțin din aceste sentimente. Îmi doresc de asemenea un ceas care să aibă și cronometru, pentru a avea mai mult timp. Vreau mai mult timp pentru mine: timp să mă bucur de viață, timp să scriu și să citesc, timp să zâmbesc, timp să îmi amintesc de lucrurile trecute. Și, dacă nu îți cer prea mult, Moșule, vreau ca în acest Crăciun să simt cu adevărat iubirea, să simt că pot să zâmbesc și să plâng de fericire, din toată inima mea. Știu că îți scriu puțin cam târziu, dar nu intenționez să-ți trimit scrisoarea. Știu că de aici o poți vedea atât tu cât și oamenii care în adâncul inimi lor își doresc același lucru. Te rog Moșule să te grăbești și să nu mă uiți niciodată. Eu n-am să te uit nici când am să cresc. Promit! Te rog să nu uiți să-mi dăruiești același zâmbet pur și inocent ca și în anii trecuți.

Avem timp pentru toate!..


Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine. Avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru putina tandrete! Cand sa facem si asta - murim. Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua! Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca, tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. Restul.. depinde de ceilalti. Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie, altora s-ar putea sa nu le pese. Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere, si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi. Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata, ci PE CINE ai. Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute, dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva. Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca, ci cu ceea ce poti tu sa faci. Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor, ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva. Am invatat ca oricum ai taia, orice lucru are doua fete. Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde, s-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi. Am invatat ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti. Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie indiferent de consecinte. Am invatat ca sunt oameni care te iubesc, dar nu stiu s-o arate. Am invatat ca atunci cand sunt suparata am dreptul sa fiu suparata, dar nu am dreptul sa fiu si rea. Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta, iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata. Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul. Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten, oricum te va rani din cand in cand, iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta. Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii, cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti. Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta. Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea, dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii. Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc, si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc. Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc, si nu faptele sale. Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru, si pot vedea ceva total diferit. Am invatat ca indiferent de consecinte, cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata. Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore de catre oameni care nici nu te cunosc. Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat, cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta. Am invatat ca scrisul, ca si vorbitul poate linisti durerile sufletesti. Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult iti sunt luati prea repede.. Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. Am invatat sa iubesc, ca sa pot sa fiu iubita.

Sometimes you have to be apart from people you love, but that doesn't make you love them any less. Sometimes you love them more. I finally understood what true love meant. Love meant that you care for another person's happiness more than your own, no matter how painful the choices you face might be. Love is always patient and kind. It is never jealous. Loves is never boastful or conceited. It is never rude or selfish. It dose not take offense and is not resentful. Love take no pleasure in others people's sins, but delights in the truth. It is always ready to excuse, to trust, to hope, and to endure whatever comes.

Iertare.

 

Degeaba plângi, tu astăzi nu mă mai oprești!
„Rămas bun” îmi sunt ultimele cuvinte,
Din drum să mă întorci, tu n-ai să reușești.
Nu plânge acum, căci plec pentru o lungă vreme
.. și s-ar putea să nu mai vin.
S-ar putea să nu-mi mai vezi chipul,
S-ar putea să nu-mi mai întâlnești privirea speriată
.. nici mâinile-mi reci să le mai simți,
.. nici șoapte dulci, nici gândiri curate să auzi.
Nici suflarea-mi călduță, noaptea, la ureche.
Mi-am dat seama că am nevoie de o pauză, toate astea mă ucid,
Am obosit să-mi pese, am obosit să te ascult.
Am obosit să plâng, lacrimi destule s-au pierdut,
.. precum râuri, amintiri de odinioară se scurg.
De-ți va fi dor de mine, caută-mă în poze,
De-o să-ți lipsesc, găsește-mă în amintiri.
De-o să-ți pese, de-o să regreți,
.. caută-mă în inima-ți împietrită.
Am nevoie să mă regăsesc,
Am nevoie să uit de tot,
Am nevoie de timp, să rup pozele cu noi,
Am nevoie de o altă expresie.
Am nevoie să par fericită,
Nu-mi vrea zâmbetul înapoi,
.. vreau unul nou!
Am nevoie de altă privire, de alt chip.
De alte gânduri, de o altă memorie,
De alte amintiri și alte vise,
Am nevoie să-ți fie dor de mine,
.. să-mi spui că-ți lipsesc.
Am nevoie de un suflet blând,
Am nevoie de liniște, de afecțiune,
De sinceritate și dăruire,
.. am nevoie de iubire!
Și, am nevoie să-nțelegi că,
Nu mai poți repara nimic din trecut,
Timpul pentru regrete și iertare s-a dus,
Acum am nevoie de mine..
Am nevoie de timp, să învăț să iert.

Taci?!..


Taci.
Da, pentru ca ai o rana in suflet, rana ce sa cicatrizat si acum te doare. Ai cusut-o sperand sa nu mai doara asa tare. Ai cusut-o cu atat si acul uitarii. Ai vrut sa uiti de noi. Pentru asta te arde atat de tare rana. Nu mai incerca sa te impotrivesti. Orice miscare te face sa te doara tot mai tare. Nu, nu e bine. Dar si eu am o astfel de rana. Mai adanca. Dar la mine nu doare lafel de tare. Eu n-am incercat sa uit de ea ca sa o vindec. Mie mi-a pasat intotdeuna.
Taci?
Stiu ca vrei sa spui atatea, stiu ca vrei sa strigi de durere, stiu ca vrei ajutor. Dar nu mai e nimeni acolo. Decat eu. Dar.. pe mine m-ai alungat. M-ai inchis in rana sufletului tau. Ma cauti. Incepi sa iti pipai singur rana pentru a-ti aminti. Dar scasnesti din dinti atunci cand observi ca rana s-a deshcis si iese doar sange.. Sange. Dar nu orice fel de sange. Lafel ca tine. Fara culoare, fara miros, fara gust.. Indiferent. Te indoiesti ca este sangele tau?..
Taci..
Ce nu pricepi? Ce e cu tine? Nu intelegi ca rana nu o vei face sa dispara?! Parca iti vine sa innebunesti. Stai legat cu o camasa de forta. Mainile si picioarele le ai legate cu o banda neagra. Acum e in contrast cu rana. De ce te-au legat si de picioare?! Ca sa nu mai fugi de durere!.. Daca nu o infrunti ci fugi de ea nu se va vindeca niciodata rana ta! Ti-au pus legaturi si la gura? Nu, nu era necesar. Sa taci stii cel mai bine. Si de ce incerci sa le rozi, sa iti eliberezi buzele moi? Iti rozi unica speranta la liniste..
Taci!
Nu incetezi odata?! Renunta sa mai gandesti ca totul va fi bine pentru ca niciodata nu a fost sau va fi cum vrei tu! Rana va ramane mereu acolo. Ca si a mea. Obisnuieste-te cu ideea. Lucrul asta ne leaga. Nu incerca sa uiti. Incearca macar sa te prefaci ca iti pasa. Infrunta trecutul, infrunta durerea. Altfel nu vei supravietuii. Ai sa ajungi acolo sus, dar focul nu se va opri sa iti arda tot pieptul. Acopera-ti rana si treci peste, apoi eliberea-za ma si pe mine. Lasa-ma sa iti fiu alaturi.

P.S: Eu am trecut cu bine peste operatie.. dar doctorii mi-au spus ca rana nu se va vindeca. NICIODATA.  Mereu voi  avea urma asta lasata de tine, o voi purta cu mine. Dar poate in timp nu mai doare asa tare..

Dor..



Și.. știi și tu cum e cu timpul. Acum te iubește și îți e alături, aici te lasa pierdută în gânduri, acum te dezmiardă cu regrete și amintiri, aici te înjură și te arunca în trecut.. și apoi îl în înjuri și tu pe el pentru ceea ce-ți face.. și spune că ești un copil prost crescut fără părinți, că n-a învățat să aștepte finalul poveștii. Eu deja am renunțat să mă cert cu el, sau să-l aștept. M-am împăcat cu ideea că se comporta nedrept cu mine și odată ce trece, șterge orice sentiment de iubire din viața mea. M-am împăcat cu gândul că voi fi mereu la fel: singură. Mi se rupe inima când văd prin câte am trecut, câte momente câte sentimente lăsate în vânt și în alunecarea timpului. Și asta pentru că mereu eu sunt de vină. Lucrurile pe care nu le mai pot schimba, încep cu mine. Şi de cele mai multe ori, lucrurile pe care vreau să le schimb se sfârşesc tot cu mine. Niciodată n-am vrut să schimb altceva, sau pe altcineva.. decât pe mine. Dar, în ciuda greutăților nu am renunțat niciodată să lupt. Și n-am să încetez niciodată să lupt pentru ceea ce vreau, pentru ceea ce îmi aparține, pentru ceea ce iubesc. Și n-am încetat niciodată să afirm: „Sunt bine”. Am învățat să spun că sunt bine, chiar și atunci când îmi era atât de rău, și simțeam că mi se mișca pământul sub picioare. Am învățat să zâmbesc, fals ce-i drept, dar tot zâmbet se numește. Zâmbesc isteric de larg când de fapt îmi vine să plâng. Dar câteva șiroaie de lacrimi nu mi-au înmuiat tăria sau forță, nu m-au făcut mai slabă, nu mi-au dat motive să renunț. Dar.. cred că așa trebuie să fie, așa trebuie să se întâmple, nu?! Aici se sfârșește încă un capitol atât de lung, și încă nu se știe nimic despre firul epic al istorisirii, nici despre personajul principal al acesteia. Aș vrea să cred că a fost doar un vis urât, sau doar o simplă poveste pe care o citeam undeva la malul unei mari.. sau într-o barcă la apus. O poveste fără sfârșit, sau în cel mai rău caz, fără happy-end. O poveste despre.. dor. Doar despre dor, și nu despre regrete. Nu mulți recunoaștem, dar uneori ne lipsesc atât de multe lucruri. Povestea mea vorbește doar despre lucruri trecute și pierdute în timp, e lipsită de regrete. Vorbește despre cât de mult îmi lipsește liniștea și fericirea sufletească. Împăcarea cu sine.. Vorbește despre cum îmi lipsesc prietenii, în ciuda faptului că am ales să nu mai iert nici cea mai mică greșeală care m-a făcut să sufăr, vorbește despre cum îmi lipsește încrederea, curajul și forța să mă ridic, când știu că nu e nimeni acolo, cel puțin cu un: „îți sunt alături” sau „am încredere în tine”. Îmi lipsesc toate. Zilele când ieșeam cu prietenii, atunci când îi aveam, orele în care chicoteam apoi râdeam când profesorul se mai întorcea brusc să ne facă observație, zilele de vară când ne băteam cu baloane pline cu apă, chiar și certurile acelea copilărești.Doar lucruri care au devenit acum amintiri sau lucruri suficient de rare încât să le consideri amintiri. Acum mi se pare inutil totul. Speranța, puterea, încrederea în sine. Astăzi o singură privire la soarele de pe cer și e de-ajuns să pot respira în continuare, sau să îmi continui drumul în singurătate. Dar mâine?! Mâine va fi la fel?..

Scrisoare către copilul din mine.


Scrisoare catre copilul din mine.
Stiu doar, te cunosc prea bine, esti trista. Stiu ca zambetul tau de copil ti-a fost spulberat de raul si raceala in mijlocul carora te-ai izolat. Stiu ca nu mai poti rade cum radeai alta data, stiu ca ti-au secat puterile. Dar stiu raspunsul. Ai crescut. Dealtfel, si eu am crescut. Am atins apogeul in a fi ceea ce nu vreau sa fiu. Nu mai sunt eu. Dar este in regula! Sunt bine! Nu sunt singura. O sa reusesc sa ma reinventez.
Vreau sa redevin din nou copila aceea mica si nevinovata..
Unii spun ca nu poti sa ai totul, iubire, fericire, liniste. Ai parte de ele pe rand si toate trec cu timpul.. Chiar si iubirea?.. Haide, ar trebui sa zambesti! Nu te mai gandi! Totul va fi ca-nainte.Sper ca m-ai iertat… Nu te-am lasat sa preiei controlul, sa treci cu vederea ca un copil naiv si sa mergi incet, pas cu pas, chiar daca din loc in loc cadeai si ajungeai sa ai julituri in genunchi. Mi-e dor de tine. Juliturile din genunchi treceau mai repede decat momentele cand te alegi cu inima franta. Zbierai din interiorul inimii mele sa te eliberez. Nu am facut-o. Am continuat sa plang si sa te omor. Dar tu ai ramas acolo undeva.. te simt. N-ai sa pleci, nu?! Sa nu ma lasi.Vreau sa fiu fetita aceea mica, si rasfatata de toti. Fetita care fugea cu picioarele goale, desculta, prin balti, prin iarba uda si care adora sa se joace in namol. Fetita care nu stia ce sunt acelea probleme de oameni mari. Fetita care nu intelegea de ce mama si tata se opreau brusc din tipete la vederea ei, si o luau in brate, sarutand-o. Acea fetita, care fugea cu zambetul larg pe fata si in suflet, careia nu ii erea teama de nimic, care urca dealul doar ca sa-si deschida bratele in asteptarea  vantullui care ii mangaia fata si se juca in parul ei salbatic, facand-o sa creada ca poate zbura.. Unde e fetita aia atat de curajoasa..Vreau sa fiu fetita aceea care la vederea unei flori de camp incetinea pasul si o lua in palma sa o admire, dar fara sa o rupa sau sa o striveasca cu talpile ei de copila.Fetita aceea care nu era scarbita ci inspaimantata si ingrozita cand se intampla sa asiste la o scena a vreunui om fara inima ,care furios lovea un catelus nevinovat care fara sa vrea, poate, i-a iesit in cale. Ramanea puternica in tacerea ei,nu plangea niciodata, decat in sine, simtindu-i durerea bietului animal, dar suferind totodata pentru ignoranta omului..Am nevoie de tine. Invata-ma sa iubesc lumea din nou, chiar daca lume nu ma iubeste pe mine. TE ROG! Promit sa nu mai incalc intelegerea nostramiar si iar. Nu voi mai face greseli de oameni mari. Nu voi mai gresi drumul din pricina ochiilor incetosati de lacrimi..
Vreau sa fiu din nou EU!
          Cu dragoste, sufletul deznadajduit ce te vrea inapoi,
               draga copila inocenta,  EU.

A fost o vreme..






Zmili feat Boogie - A fost o vreme

Asculta mai multe audio diverse


Si vrei sa-l vezi din nou intrand pe usa dar nu apare .
Nu intelegi cum ieri a fost dependenta azi nepasare .
Si stiu ca e greu sa vrei dar sa nu poti sa-i dai uitare.
Ca nimeni nu te face sa ai lumea la picioare .
Pentru voi totul s-a impartit de mult la doi .
Ieri plangeai pentru ce aveai acum esti rece sloi.
Cateodata printre ploi gandul tot la el ti-ajunge .
Vrei sa stii daca e fericit sau daca plange.
Si mintea-ti fuge la clipele cand il aveai in brate .
Si il tineai acolo strans ca lumea rea sa nu-l inhate .
Si stiu ca niciodata n-ai fi renuntat la el .
Indiferent de cum era mincios sau infidel.
Ai cam uitat de fel ce-nseamna siguranta si respect .
Ai luat-o pe un drum ce momentan crezi ca-i perfect .
Sa poti trece peste tot si peste toate mai direct.
Ai ajuns dependenta de pastilute cu efect .
Si noaptea cand te pui in pat rupta dormi fara vise .
Singura in patutul tau cu luminile stinse .
Dar pana sa inchizi ochii te mai gandesti putin la el .
O lacrima iti ajunge pe obraz dar fara tel .



***
Si ati crescut acum timpul se pare ca v-a dat peste cap .
Daca atunci gandeati la fel acum viata v-a cam schimbat .
V-a aratat ca atunci habar n-aveati ce-nseama tentatii .
Uneori platesti pentru ce faci , nu-i loc doar de distractii .
La ce ti-e drag tii deobicei pana la capat .
Dar tot s-a schimbat pe inima ti-a pus un lacat .
Si-n treacat de gandesti la el doar cand tie- frica .
Poate n-are nici un rost acum se strica .
Dar stii ca daca vreodata striga dupa ajutor .
Repede te dai de gol , vrei sa-l stii bine pe viiitor .
Asa ca fa ce tre’ sa faci , nu mai fii naiva .
Din inima lui nu ai plecat , habar nu ai ca esti captiva.
Si deopotriva ramaneti unul pentru altul .
Deci mai dai o sansa nu da unul pentru altul.
Ca poate maine intr-adevar vine o zi mai buna .
Ati fost o vreme impreuna ia telefonul sï suna-l !

 

Fără explicaţie..





,, Unii oameni vin și pleacă repede din viața noastră, alții stau o vreme, punându-și amprenta pe inima noastră. După plecarea lor, nu vom mai fi niciodată aceiași.Se spune că omul iubește o singură dată în viață. Am auzit că în viața fiecărei persoane există, sau au existat persoane speciale, care i-au schimbat, Într-un fel sau altul cursul vieții. Au apărut de undeva și au plecat spre ceva, dar au reușit să lase multe în urma lor. Persoanele speciale nu se cauta, ele vin singure. Nu trebuie să spui tu „a fost specială”, îți vei da seama sigur, și e specială numai pentru tine, pentru ceilalți nu înseamnă nimic. Bunătatea, loialitatea, încrederea, dragostea nu sunt sentimente care se schimbă de la o zi la alta, și nu vin și pleacă cum am vrea noi să credem. Ele ori sunt ori nu sunt. Bineînțeles că în mulți dintre noi există toate acestea, dar le ținem ascunse, deoarece ne e frică să nu fim răniți. Dar în cele din urmă va apărea cineva care va scoate la lumină toate acestea chiar dacă așteptarea poate dura o viață; tot ceea ce contează este să știi să aștepți. Pe măsură ce creștem descoperim că până și persoana care nu trebuia să te dezamăgească vreodată, probabil a făcut-o. Vei avea inima frântă cel puțin odată și de fiecare dată va fi din ce în ce mai rău. Vei frânge și tu inimi, așa că adu-ți aminte cum te-ai simțit când sufereai.. Te vei certa cu cel mai bun prieten, îți vei învinui nouă iubitul pentru ce a făcut cel dinainte. Vei plânge pt că timpul trece prea repede și poate vei pierde pe cineva drag. Așa că, fă multe poze, râzi mult, iubește ca și cum nu ai fost niciodată rănit din dragoste. Pentru că, pentru fiecare șaizeci de secunde în care stai supărat, pierzi un minut din viața pe care nimeni nu ți-l poate da înapoi."
Nu pot înțelege cum.. atunci când două persoane își jură că se vor iubii pentru totdeauna, ajung să își facă rău în modul acesta. Cum poți să te gândești că poți avea ceva mai bun, atunci când deja ai pe cineva lângă tine. Greșelile se plătesc, dar uneori într-un mod mult prea crud.
Cum e să nu ai o inimă?..

Realizaţi acum?!..





X:  E ceva ce ţi-ai dori pe lumea asta, atât de mult încât ai fi în stare de orice pentru ca aceasta dorinta sa se ideplineasca?
Eu: Da. Să trăiesc într-o lume în care numai EU exist. Să fiu doar EU şi nimeni altcineva. Nici familia, nici cea mai bună prietenă, NICI MACAR persoana iubită, NIMENI, doar EU!
X: De ce?
Eu: Pentru că nu merită.
X: De ce?
Eu: Pentru că sunt de-a dreptul inconştienţi, nemiloşi, nu au inima, nu le pasa. Sunt cruzi.. sunt.. EGOIŞTI!
X: De ce?
Eu:  Pentru că..  Se gandesc numai si numai la ei! Se gândeşte cineva, vreodată, şi la mine? Nu, desigur că nu. Toţi cu problemele lor. Credeti ca e atat de usor sa fiu eu? M-am saturat de probleme, m-am saturat de tot! M-am saturat de certuri, m-am saturat sa sufar din pricina sentimentelor mele.. Dar, nu, nu. Cui ii pasa ce simt eu?! Lumea se gândeşte la mine ca la un punct de sprijin, persoana cea mai potrivită pentru a asculta probleme altora şi a da un sfat şi a spune cuvinte încurajatoare. Dar, nu s-a prins nimeni până acum că şi eu am nevoie de acelaşi tratament? Şi-au lăsat vreodată problemele ca să mă asculte şi pe mine câteva secunde? Sau şi mai rău... S-au gândit vreodată la sentimentele mele, la cum mă simt eu ?! 
X: Hm.. dacă asta s-ar fi întâmplat, tu n-ai fi explodat în felul ăsta, deci NU.
Eu: Şi atunci, poţi să înţelegi cum mă simt?
X: Neglijată?
Eu: EXACT!
X: ..
Eu: Am si eu nevoie de O SINGURA persoana care sa se gandeasca intai la MINE si apoi la EA! Cer prea mult?!..

Valentine's de formă!:)

             



Se hotărâse tipu' că îl plictisește tipa. După câteva luni s-a gândit el că mai bine îi oferă 2 obiecte de maaare folos în jurul casei: unul stâng și unul drept. Exact. Papuci.
* De ce s-o fi zicând că îți „dă papucii”? Pentru că e clar că nu o să mai ieși din casa fiind single și că, cel puțin pentru un timp, astea sunt singurele încălțări pe care le vei purta. Desigur, e vorba de niște papuci emoționali, pentru că vei ieși din casă și necombinat și încălțat decent, dar nu că făcând parte dintr-un cuplu, și atunci se va numi că porți papuci pe stradă. Dintr-un singur motiv. Că ți s-au dat.*
Și trec niște săptămâni și se face paishpe-zero-doi. Iar ei, fiind încă prieteni (nota redactorului: a se citi amici), după impresia unuia și potențiali iubiți-din-nou după părerea alteia, se întâlnesc să bea o băutură alcoolică, respectiv una ne.Și se schimbă cadouri.Și pleacă.Și nu mă, nu se pupă! Și apoi, el se duce acasă însoțit de convingerea că n-o să se împace. Că sunt buni prieteni. Și atât. (am aflat de la sursă).Și apoi, ea (sunt convinsă de asta, deși nu am cum să verific) e plină de speranțe. Pun pariu că și la ora asta visează cum o să apară el din senin ca Harry Potter de după mantia aia care îl făcea nevăzut și o să-și ia neprețuitele obiecte înapoi. Și pe stângul, și pe dreptul.
Iar eu, că Hermione, o să-mi adun acum puterile telepatice izvorâte dintr-o nesfârșită solidaritate feminină și o să-i transmit: În timp ce tu visezi, el pur și simplu doarme.
Realist, trust me!;)


         

Amintire


Îmi amintesc cu drag de copacul de pe dealul din spatele casei bunicilor, care stăpânește cu coroana-i măreața întreg satul. Este un tei drept, atât de drept ca o lumânare și înalt, atât de înalt încât ai impresia că mângâie cu frunzele sale cerul și norii. Îmi amintesc cum vară pe călduri topitoare mă adăposteam la umbra acestuia. Cum stăteam cu capul ridicat și-i priveam frunzele de un verde praz prin care mai trecea o adiere și, tristețea ce mă cuprindea când vedeam o frunză zburând rebelă, naivă, care apoi se zdrobea de pământ. Ramurile sale groase și noduroase, semn al bătrâneții, se învesmântează în fiecare an cu flori înmiresmate. Copilăria mea a fost marcată de teiul de pe deal. Mică fiind, mă apropiam de trunchiul sau negru și îi mângâiam scoarța pe care o asociam cu mâinile bunicului și îi miroseam florile în care părea să fie închisă aroma din dulapul bunicii. Închid ochii și parcă simt mirosul acela dulce, liniștitelor ce-mi stârnește dorul de casă. Nu am să uit zilele în care, împreună cu alți copii am legat o sfoară în chip de leagăn, cum roiam în jurul teiului pe atunci încă tânăr și cum îl împodobeam cu păpădia primăverii. Ascunsă printre ramurile sale parcă prea dese ca să nu-i fie frig, mă simțeam la fel de protejată că atunci când stăteam în brațele bunicului. Mă cocoțam în vârful lui și îi rupeam frunzele crezând că sunt fluturi verzi și, îi culegeam florile pentru ceaiul din serile reci de iarnă. Îi recitam toate poeziile știute și-i cântăm tot ce-mi venea în minte, iar el îmi răspundea cu foșnetul dulce și adormitor.Și cum să uit zilele când mă adăposteam de picurii de ploaie reci, în care dormeam în brațele iubitului, sau serile sub care ne furăm săruturi dulci, doar teiul fiindu-ne martor. O tristețe cruntă mă apasă la acel gând, la acel moment, la cruntă despărțire, la care doar teiul mi-a oferit mângâiere. Dacă cineva m-ar întreba de ce anume îmi amintesc atunci când e vorba de copilărie, atunci aș răspunde:, un tei bătrân cu brațe de bunic”.

Cu timpul..


               După un anumit timp, omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă, şi aşa omul începe să înveţe… că săruturile nu sunt contracte şi cadourile nu sunt promisiuni, şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi, şi învaţă să-şi construiască toate drumurile bazate în astăzi şi acum, pentru că terenul lui “mâine” este prea nesigur pentru a face planuri… şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult, până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui arde şi calcinează. Aşa că începe să-şi planteze propria grădină şi-şi împodobeşte propriul suflet, în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori, şi învaţă că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forţă, că într-adevăr e valoros, şi omul învaţă, şi învaţă… şi cu fiecare zi învaţă. Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor bun înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut. Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti. Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi. Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi, şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii. Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit. Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face. Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeaşi intensitate. Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece. Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă nu se va mai repeta niciodată. Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat. Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă, asta va determina că, în final, ele nu vor mai fi aşa cum sperai. Cu timpul îţi dai seama că, în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment. Cu timpul vei vedea că, deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur, îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt… Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are niciun sens..

Dar, din păcate, se învaţă doar cu timpul…

Jucăria




~de Magda Isanos~

Dusman grozav e timpul, mi se pare
acuma ca si când te-as fi visat,
cum poate mai viseaza cate-o floare
pamantul, iarna, dupa ce-a-nghetat.
Iubirea noastra astfel a trecut,
ca dâra luminoasa-a unei stele,
si bezna-n urma ei s-a refacut,
de-mi pare steaua fericirii mele,
ca niciodata n-ar fi stralucit.
Si nu mai stiu acuma dac-am stat
cu tine, daca-n pieptul tau iubit
eu inima-ntr-o zi ti-am ascultat.
Cuvintele pe care le rosteai,
din departari de basm rasuna parca,
pentru ca mierea tot acelui grai,
langa urechea alteia le-ncearca.
Din ce în ce mai subred e sub pas
pamantul amintirilor si-mi pare
ca dintr-un vis frumos mi-au mai ramas
franturi ciudate si stralucitoare.
Zadarnic intre ele sã le leg
incerc acuma, fiindca nu se poate
din cioburi vasul sã-l mai faci intreg,
si tristã surãzând mã joc cu toate
aducerile-aminte la un loc,
ca un copil cu jucaria care,
i s-a stricat, dar n-a dat-o pe foc,
pentru ca alta mai frumoasã n-are.