Zodiac.

 

Gemeni

EU GANDESC!

Atoatestiutorul - Frica de a nu stii nimic

Egoul geamanului este cel al mintii in general. Stapanirea mintii in detrimentul inimii, a ratiunii in detrimentul sentimentului poate naste monstrii de Egoism. O minte neiertatoare care se comporta precum patul lui Procust impartind oamenii in buni si rai, destepti si prosti, poate fi mai periculoasa decat o boala contagioasa. Caci mintea poate afecta minti. Gemanul are un ego capabil sa manipuleze prin cuvant, sa dezinformeze, sa trunchieze si sa denatureze adevarul si astfel sa indeparteze orice om de la adevarata cunoastere. Egoul geamanului il face sa fie superficial si neatent la detaliile acelea care il aduc in lume pe Dumnezeu. Egoul geamanului il transforma in omul aparentelor frumos poleite si al cunostintelor vaste despre nimic.

Ce are de invatat geamanul pentru a-si elibera sufletul din robia ratiunii reci? Gemanul va trebui sa invete sa asculte opinia altora, sa incerce sa mearga dincolo de aparente, sa aprecieze si ceea ce nu este logic. Va trebui sa invete sa se bazeze si pe simturi sa inchida ochii si sa simta lumea cu varfurile degetelor, pentru ca astfel sa isi dea sansa de a intelege ca dincolo de mintea sa este tot universul. Un astfel de Geaman va putea sa deschida alte minti si inimi spre Adevarul de dincolo de cuvinte. Un astfel de geaman isi va putea folosi puterea mintii pentru a crea lumi in care suferinta s aiba sensul cresterii. Un astfel de geaman va avea puterea sa accepte miracolul, fara sa vrea sa il cuprinda cu mintea.

-______________-.

Vampire Knight.

"If you are to be branded as a sinful and tainted vampire.. then,
I want to fall down with you to the very farthest depths." 

        În principiu, aceasta este ideea de bază în jurul căreia se învârte acțiunea anime-ului intitulat Vampire Knight – iubirea dintre un om și un vampir. Probabil că pentru marea majoritate, acest lucru sună precum o poveste de dragoste desăvârșită, precum un basm citit noaptea, înainte de culare. Ei bine, îmi pare rău să vă dezamăgesc, însă, prin preajma protagonistei noastre Yuki Cross, nimic nu pare să fie de culoare roz sau, în orice caz, să pară că ceva este desprins din basme. Chiar din contră.
       Povestea ne-o prezintă încă din primul episod pe tânăra care, la o vârstă fragedă de numai 5 ani, se trezește din propria-i inconștienţă într-un decor sângeros, fiind atacată de un monstru însetat de sânge - cunoscut și sub numele de vampir. Toate amintirile ei îi se deschid odată cu acea noapte, în care este salvată, mai apoi de eroul, idolul și eternă sa iubire – Kuran Kaname – dealtfel, și el vampir.
Revenind în prezent, protagonista noastră este acum studentă dar și prefect la academia Cross, academie ce aparține tatălui său adoptiv. Îndatorirea ei era să mențină echilibrul dintre cele două clase: Clasa de Noapte – care ascundea un mare mister, ea fiind populată de vampiri și Clasa de Zi – unde învață oameni, spre împlinirea visului ei, și al directorului – că vampirii și oamenii să trăiască în pace. Întrucât nu era o meserie ușoară, ea este ajutată și de către celălalt fiu adoptiv al directorului – Zero, despre care Yuki inițial nu știa că este vampir, aflând într-un final, atunci când o muscă, inconştient.
        Cam de aici începe acțiunea primului sezon Vampire knight, care se învârte mai mult în jurul lui Yuki, al lui Zero și al relației destul de controversate dintre cei doi. Spun controversată, întrucât toată povestea se baza mai mult pe o dorință de „protecție” a lui Zero față de Yuki, aceasta devenind reciprocă, dar presupun că și asta se poate numii iubire – una neîmpărtășita, din păcate pentru cei doi. În acest sezon pot spune că mi-a plăcut mai mult Zero, datorită trecutului sau destul de trist, datorită faptului că în ciuda faptului că devenise vampir, căzând la nivelul E nu își pierde speranța, și pentru faptul că părea să țină cu adevărat la Yuki, lucru pe care ea nu-l putea vedea. De ce nu-l putea vedea? Să zicem că tânăra noastră avea ochi doar pentru eroul ei, Kurna Kaname – un personaj complex și învăluit de mister. Se pare că, și Kaname are sentimente de iubire față de Yuki, însă nu am putut să-mi dau nici până la momentul de fată ce formă de iubire era aceea – probabil una care nu cere o explicație, nici nu da un motiv concret. 

       Cam asta este ce vă pot marturisii despre povestea expusă în acest sezon. Mai departe, am să vă spun câte ceva și despre personajele principale:

Kaname Kuran

Acesta face parte din familia Kuran, anume o familie pur-sânge, fiind respectat de către toți semenii săi, în special de către Clasa de Noapte, pentru aceasta. Dealtfel, deține anumite puteri speciale, cât și o forță inimaginabilă. Este unul dintre cele mai interesante, misterioase dar și inteligente personaje. Este un tip calculat, care știe să facă lucrurile în așa fel, încât să iasă precum dorește. O iubește enorm pe Yuki, însă, momentan mi-a dat senzația că ceva între ei nu va merge niciodată – poate datorită faptului că, Yuki nu poate să trecă peste faptul că, după spusele ei, nu se va putea ridica niciodată la nivelul lui.

Zero Kiryu

Este inamicul numărul unu al vampirilor, provenind dintr-o renumită familie care îi vâna pe aceștia. Rămas orfan în urma atacului lui Shizuka Hiou, un vampir pur-sânge, Zero jura răzbunare împotriva clanului vampirilor. Cu toate astea, destinul îi joacă o festă când acesta se transformă în ceea ce disprețuia cel mai mult pe lumea asta - un vampir. În urma acestui lucru, este personajul care suferă cel mai mult, singura alinare fiindu-i sângele atât de dulce, pe care Yuki îl oferea pentru ca acesta să nu ajungă un vampir de nivel E. Cu toate astea, sângele care îl putea salva complet era cel al Shizukai, pe care nu ajunge sa il mai guste.

 Yuki Cross

Este protagonista acestei povești, acțiunea învârtindu-se în jurul ei și în jurul trecutului ei. Din prolog aflăm cum ea, este salvată de Kaname de la moartea sigură pe care un vampire însetat de sânge, vroia să i-o ofere. Este genul de față energică, lucrul cel mai impresionant la ea fiind sufletul ei bun. Este îndrăgostită de Kaname, însă, în același timp are oarecare sentimente pentru Zeo, pentru care într-un final dorește să își ofere o parte din sângele ei. Este o fată foarte curajoasă, dar puțin naivă, reușind să intre mereu în încurcătură.

Shizuka Hio - Kurenai Maria (corpul posedat de ea)

A fost vampirul cu sânge pur care a omorât familia lui Zero, acesta fiind singurul pe care a dorit să-l lase în viață, trăind un chin. Toate acestea s-au întâmplat din cauza faptului că, vânătorii i-au ucis iubitul Shizukai aflat pe lista lor, dovedindu-se în final ca fiind nevinovat. Aflând faptul că Zero este încă în viață, apare în corpul unui alt vampir nobil numit Kurenai Maria, la academie, dorind să îl omoare pe el cât și pe Kaname, pentru mai multă putere. Deși se afla în corpul altcuiva, cei doi își dau seama de asta, cel din urmă reușind să-i distrugă planul, ajungând ca ea să fie cea omorâtă.

Cam asta este tot ceea ce am să vă povestesc în mare, despre primul sezon al acestui anime. Vă promit că am să revin, cât de curând cu sezonul doi: Vampire Knight Guilty.

*Nivelul E – gradul la care poate ajunge o persoană - care în trecut a fost om - fiind mușcată de către un vampire cu sânge-pur, dar din al cărui sânge nu ajunge să bea. Aceștia sunt vampirii periculoși, care ucid pentru a își satisface instinctual primar - acela de a bea sânge – fără a-și mai putea controla nici măcar cea mai mică parte din rațiune.

Iarnă dragă, unde-mi ești?

          Nu obișnuia nicidecum să facă plimbări singură, în tăcerea asurzitoare a nopții. Se simțea sufocată între pereții de culoare rozalie și draperiile roșii, care în bătaia focului de lumânare, aprindeau camera în umbre vii. Se săturase să se zvârcolească în patul călduros, dar singuratic, ascultând acele melodii vechi, de care se plictisise demult. Simțea că nu-și găsea locul, așa că începu să caute un loc mai sumbru. Doar noaptea îi putea oferii atâta liniște, acel decor perfect, și doar ea îi putea promite că va tace, fără ca măcar s-o roage vreun pic. Stătea încuiată în gânduri, fără să mimeze vreun joc din priviri cu luna. Nici măcar ceata densă ce o învăluia cu repeziciune nu părea să o deranjeze. Stătea pierdută, învăluită într-o bucată elegantă de satin, ce-i dezvelea umerii mici. Nici părul care începuse să se elibereze din cocul ei lejer, îndrumat de bătaia unui vânt rece spre ochi, nu o determina să se clintească. Îi sclipeau ochii dintr-un motiv incert. Se părea că lumina stelelor se oglindea prin ei, așa cum se oglindește vara în splendoarea mării. În cele din urmă, își strânge buzele lipsite de culoare. Sângele, ce le dădea un ton rozaliu, cuprinzându-le de-a întregul, se scurse acum în obraji, mai vineți ca niciodată. Își lăsă pleoapele să-i acopere încet ochii triști, din care începură să se scurgă, mai apoi, șiroaie cristaline. Nu le oprii. Începu să strângă puternic, prefăcându-și palmele în pumni mici, pe care îi așeză mai apoi pe genunchi. Închise puternic din ochi, încrețindu-și sprâncenele, valuri năvălindu-i obrajii fierbinți. Începu să plângă și mai puternic, scoțând suspine grave.
           Era complet indignată acum. Anul trecut, când primăvara își făcea simțită doar puțin răsuflarea-i caldă și parfumu-i proaspăt, tânăra, își dete întâlnire în urmatorul an, cu primul fulg de nea care avea să cadă și să-i sărute obrazul. Deja îl aștepta de prea mult timp. Pierduse orice urmă de emoție, cu care trăise de-a lungul întregii așteptari. Nimic nu îi putea alina tristețea: nici măcar vântul care îi dădea impresia că suflă din ce în ce mai cald, mici picurii de ploaie care doreau să o invite la dans. Stătea acolo, închisă ca într-un cocon, așteptându-și fulgul să vie si să o sărute.

Dar el, nătângul, se lăsa așteptat..

Maitreyi – de Mircea Eliade

 

          Sinceră să fiu, n-am crezut niciodată că o să fiu atât de pasionată de literatura română. O evitam pe cât posibil, ducându-mă la tot felul de scriitori străini, considerând că literatura maternă se bazează prea mult pe acea descriere plictisitoare. Toate astea până când, seria de la Jurnalul Național mi-a oferit o cu totul altă perspectivă. În acest mod, acum ceva timp mi-a trecut prin mână o carte, cu un nume simplu, însă scrisă sub numele unui autor cunoscut și complex: Maitreyi – de Mircea Eliade.

         Povestea de viață a lui Eliade, scrisă sub forma unui jurnal intim, ne destăinuie trăirile acestuia în timp ce se afla în frumoasă țară – India. Descoperim pe lângă acel Eliade obosit și plictisit de școală - așa cum ne era prezentat în Romanul adolescentului miop – un altul, cu mult mai misterios. Povestea ne spune în continuare despre iubire, despre cunoaștere, și despre tristețe în egală măsură. Ne vorbește despre sufletul pentru care acesta a luptat din iubire, până la capăt, sau cel puțin până la momentul când s-a simțit nevoit să renunțe, trecând peste orice și oricine – o tânără pe nume Maitreyi, ce reprezenta pentru el eternul feminin. Ne vorbește despre povestea de iubire interzisă, a celor doi tineri, care descoperă cu adevărat sensul iubirii - senzuale dar și spiritual. Dragostea între cei doi protagoniști s-a consumat într-un mod interesant, și în ciuda greutăților și piedicilor a reușit să se împlinească întru totul. Este genul de carte care nu mi-aș fi dorit să se termine niciodată, mai ales într-un mod atât de controversat. Cu toate astea, nu tânjesc după un final fericit, din contră, asta a făcut cartea și mai interesantă, în opinia mea.

          Din clipa în care am terminat de citit cartea, aceasta mi-a rămas în suflet și în minte, cu tot cu trăirile personajului. Sunt sigură că, oricine ar citii această carte nu ar putea să evite multitudinea de stări sufletești: bucurie, tristețe, teamă, plăcere, zbucium. Nu cred că este așa ușor să scrii despre o asemenea experiență, însă, cu toate astea Mircea Eliade a reușit să o facă, într-un mod deosebit care îți oferă un mod diferit de a gândii și de a vedea lucrurile, dincolo de aparențe. Acestea fiind spuse, vă recomand din suflet această minunată carte, scrisă de un autor pe care eu îl respect pe deplin: Mircea Eliade – Maitrey.

Cu gândul la viitor.

„Timpul este o valoare de sentiment - pentru unii trece prea repede, pentru alţii prea încet.”

          Încercând să oprească timpul în loc, omul observă că este cu neputință. El nu numai că trece cu fiecare moment pe care îl trăim, dar curge într-un mod irepetabil. Și astfel, omul își dă seama că „azi” devine „ieri”, și „ieri” nu poate fi niciodată „mâine”, oricât s-ar străduii să și-l organizeze, oricât și-ar dorii să-i fie lui pe plac. Și așa, ajungem să ne întristăm, ajungem la regrete și uitam să aprecieze adevărata valoare a timpului. Ne plângem că el trece prea greu, și de nebuni, gonim prin timp, uitând să apreciem gesturi, reacții, sentimente. Uităm lucruri esențiale unei vieți plăcute, preocupându-ne să ne asigurăm un viitor, pe care în final tot noi îl ratăm. Uităm persoane care ne-au marcat viața, sau pentru care noi am însemnat ceva important, doar din cauza inconștientei noastre, regretând mai târziu. Și în final, tot noi ne tânguim ca bătrânețea ne-a ajuns din urmă, singurul considerat vinovat fiind tot el – timpul.
          Dar nu, eu n-am început acest post, în dată de 1 Ianuarie a noului an – 2012 – ca să mă plâng ca timpul n-a fost de partea mea. Din contră. Vreau să fiu mai optimistă decât sunt de obicei, și să sper că acest an voi avea parte de o mică firimitură din plăcinta mea cu dorințe, în funcție de meritele mele. N-am să privesc înapoi la momentele anului trecut, pline de fericire, care categoric or să-mi lipsească. Nu, și nici n-or să mă cuprindă remușcările cu gândul la toate greșelile făcute în anii trecuţi - căci sunt o ființă atât de puerilă - . Pur și simplu am să sper și am să mă aștept la tot ceea ce poate primii - o ființă atât de visătoare și naivă ca mine - mai bun.
          Anul acesta îmi doresc să regăsesc partea din mine care s-a pierdut undeva în trecut, și să o adaptez. Știu și simt că timpul și răbdarea vor fi de partea mea, și astfel voi putea fi din nou acel copil vesel, care de fapt este mai puțin copil, și mai mult vesel. Știu că din nou voi fi cea care aleargă în stânga și-n dreapta să ofere ajutor, cea care se străduiește să fie tuturor pe plac, cea care greșește și iar greșește, cea care iartă dar nu uita, cea care îi judecă pe alții, dar niciodată nu se judecă pe sine. Tot eu voi fi cea care nu se ține nici măcar de propriile-i promisiuni, cea care trăiește din propriile-i iluzii, cea care uită lucruri memorabile, cea care învață lucruri pe care în final, tot ea le uită. De data asta însă, voi privii mereu înainte și nici într-un caz nu va fi cea plină de regrete. Anul ăsta îmi doresc să mă bucur de fiecare clipă trăită alături de familie, de prieteni, de cei dragi, și să-mi fac prieteni noi de la care știu că am ceva de învățat. Vreau să fiu mult mai conștiincioasa de cât am fost până acum, iar meritele să fie vizibile. Vreau să simt că aparțin unui loc, și să mă regăsesc printr-un anumit lucru, să mă dedic unui hobby. Vreau să simt ce ceva în mine se schimbă, dar să rămân în mare aceeași. Vreau să mă trezesc în fiecare dimineață cu un cuvânt în minte: „speranță”!