Ea, mai mult ca sigur era o eternă visătoare. Obișnuia să se trezească în fiecare dimineață, cu gândul la visul din noaptea precedentă, căci, după cum am mai spus, adora să viseze. Ziua, nu avea parte de vise, doar de iluzii. Viața doar asta-i oferea. De fiecare dată, când un balon plin cu speranță se spărgea, sau dispărea purtat de vânt spre negura trecutului, ea înceta să mai doarmă câte-o noapte. Căci ziua, își transforma visele în țeluri, iar țelurile ei erau imposibil de atins; deci erau iluzii. Rar se întâmpla ca un vis de-al ei să devină real, chiar și pe jumătate. Și era tristă, dar își ascundea tristețea râzând mereu cu poftă. Purta ca un fel de mască, pe care doar noaptea, când își permitea cu adevărat, fără ca s-o vadă cineva, și-o dădea jos, spălând chipu-i vesel cu lacrimi amăruie. Și uneori nu putea să doarmă. Se răsucea ore-n șir în pat, gândindu-se doar la un singur cuvânt și la semnificația lui: „viața”. Ce era viața, la urma urmei, pentru una ca ea? Și apoi, instantaneu, își amintea de visul ei. Unicul vis prin care primise o lecție, și nu dobândise o altă iluzie.
Era târziu, într-o noapte rece de toamnă. Afară picura ușor, iar sufletul ei, trist, se simțea răvășit printre acele lacrimi mărunte. Umezeala din jur nu o deranja, chiar dacă îi atingea cu răceală umerii mici. Era pe o bancă, alături de un străin. Un străin oarecare, care-i rostea tot felul de filozofii despre viața, pe care ea oricum nu le putea percepe. Nu-l asculta. Dintr-o dată, tânărul se opri din tonul său calm și luă un bol, în care puse câteva pietre mari, apoi altele mai mici.
- Ce zici, este bolul acesta plin?
- Da, normal.
Mulțumit de răspuns, cu un zâmbet larg, tânărul luă bolul și puse în el nisip. Desigur, acesta s-a strecurat ușor printre pietrele mari, dar și cele mărunte.
- Dar acum, este plin? Întrebă el, cu ochii lucind spre tânăra fată
- Categoric, acum este plin! Răspunse ea, dând să râdă.
- Ei bine, gândește-te acum: Vasul este viața ta. Pietrele mari, pe care le-am așezat mai întâi în bol, sunt cele care ar trebui să aibă întâietate: familia, înțelegerea, sănătatea, prietenii, dragostea. Pietricelele mai mici, strecurate și ele printre cele mari, sunt lucrurile mai puțin importante, dar necesare în viață: casa, muncă, bani. În rest, nisipul reprezintă lucrurile mărunte, dar care îți completează viața. În final, dacă am pune întâi nisipul, n-ar fi loc pentru pietrele mari.
- Ei bine, și ce-i cu asta?
- Același lucru se va întâmpla și cu viața ta, dacă alegi să o consumi prin lucruri mărunte. Nu vei avea niciodată spațiu pentru lucrurile importante. Trebuie întotdeauna să ai grijă la acestea. Fă-ți timp să fii tu însăți, și ce e mai important, ai grijă de pietrele mari. Sunt unice, și fără ele viața unui om e lipsită de fericire. Ele sunt cele ce contează. Restul, este doar nisip.
.. și întrebarea „ce este viața?” dispărea instantaneu. Străinul din vis o făcu să înțeleagă, în final, ce înseamnă cu adevărat viața, și cum trebuie să și-o împlinească. La amintirea aceea, trăia mai puțin melancolică, deși știa prea bine că oricât ar prețuii pietrele mari, inevitabil, le va pierde cândva..
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu